Giovanni Boccaccio – Ameto și Laberinto d’amore, 1525

FILOZOFIE

1525

AMETO

și

LABERINTO D'AMORE

GIOVANNI BOCCACCIO (1313 – 1375)

Florența și Veneția, editurile Bernardo Giunta și Nicolo Zoppino, italiană, 17,2×11,3 cm, 216p.

Anunciare: 0

Potrivit Worldcat, nicio copie a acestei ediții nu poate fi găsită în proprietate publică oriunde în lume.

1525

AMETO

și

LABERINTO D'AMORE

Autor:

Giovanni Boccaccio, unul dintre cei mai mari scriitori ai Renașterii italiene, este cunoscut pentru „Decameronul” și contribuția sa la dezvoltarea prozei italiene și a genurilor literare. „Ameto” și „Laberinto d'Amore” sunt lucrări poetice și alegorice care explorează teme de dragoste, moralitate și frumusețe, reflectând influențele clasice și stilul narativ inovator al autorului.

Giovanni Boccaccio (1313- 1375) a fost un poet și umanist italian. Cu povestirile sale reunite în Il Decamerone („Decameronul”, 1470) a influențat nu numai dezvoltarea literaturii italiene, dar a și creat modelul genului de nuvelă, reluat în creația multor scriitori europeni.

Boccaccio se naște în anul 1313 , probabil în Certaldo/Toscana, posibil însă și în Florența, ca fiu natural al negustorului Florentin Boccaccio di Chellino și al unei femei de origine modestă, al cărei nume nu se cunoaște. După primii ani de școală la Florența, este trimis de tatăl său în 1327 la Napoli să facă practică în comerț, activitate la care renunță pentru a studia Dreptul canonic și limbile clasice. În acei ani Boccaccio studiază în special clasicii latini, precum și literatura de curte franceză și italiană, și scrie primele sale opere: Filocolo (1336-1338), Filostrato (1335), Teseida (1339-1341), Caccia di Diana (1334-1338). Boccaccio era primit la curtea regelui Robert d'Anjou, regele orașului Napoli, unde o cunoaște pe Maria de Conti d'Anjou, fiică nelegitimă a regelui, cu care are relații amoroase și care apare ca Fiammetta în multe din creațiile sale literare.

În 1341 trebuie să se întoarcă la Florența — tatăl său trecea printr-o perioadă de dificultăți financiare în urma falimentului băncii Bardi — și primește o funcție diplomatică din partea conducerii orașului, printre care la curtea lui Ostasios da Polenta în Ravenna (1346) și pe lângă Francesco Ordelaffi în Forli (1348). Compune noi opere poetice și în proză: Ninfale d'Ameto sau Commedia delle Ninfe fiorentine (1341–1342), Elegia di madonna Fiammetta (1343–1344), Ninfale fiesolano (1344–1346).

În 1350 se întâlnește pentru prima dată cu Francesco Petrarca, după ce mai înainte îi scrisese epistola în limba latină "Mavatores Miles" (1339). De Petrarca îl leagă o trainică prietenie până la moartea acestuia în 1374. Împreună se angajează în traducerea autorilor antichității clasice, astfel, la îndemnul său, Leontino Pilato traduce în limba latină epopeele lui Homer. Petrarca îl ajută să iasă dintr-o criză religioasă, îndrumându-l către cultura literară de tip umanist. Operele târzii ale lui Boccaccio vor fi scrise numai în limba latină, printre acestea "Genealogia deorum gentilium", un mare tratat de mitologie greco-romană, care pentru două secole rămâne cartea cea mai citită pe această temă. Între timp (1348-1353), după teribila epidemie de ciumă care a devastat Europa în anul 1348, lucrează la opera sa majoră, "Il Decamerone", care va circula în manuscrise și va fi tipărită pentru prima dată abia în 1470.

Umanismul este filozofia de viață progresistă care, fără a implica supranaturalul, afirmă capacitatea și responsabilitatea personajelor de a trăi vieți morale, tinzând spre împlinirea proprie și aspirând la binele umanității. Concepția de viață a Umanismului care este inclusă și în Decameron ne îndeamnă să trăim bine și complet. Prin numeroasele povestiri în care sunt arătate o mulțime de tipuri de oameni, cunoașterea lumii este obținută prin intermediul observării, experimentării și analizei raționale. În lucrare se poate urmări foarte bine și autoîmplinirea în sensul cel mai larg, conferindu-le vieților protagoniștilor un scop, astfel cititorul privind cu uimire și satisfacție frumusețea existenței umane, provocările și dramele ei, și chiar inevitabilul morții. O trăsătură importantă în Decameronul lui Boccaccio este că opera prezintă și expresia sentimentului popular, printre personaje apărând meșteșugari, preoți, călugări, țărani, alături de personaje feminine din mediile respective. Boccaccio redă viața eliberată de constrângerile morale ascetice, studiază pasiunile omenești nu numai în forma lor plenară, ci și în cea instinctuală, punându-le față în față cu convențiile unei societăți ipocrite, naive. Astfel, Decameronul devine expresia unei ample, puternice, variate și incisiv de satirice răzvrătiri împotriva tradițiilor impuse.

În anul 1351 este numit în administrația orașului Milano iar în 1359 înființează prima catedră de limbă greacă la "Studio Fiorentino". Între timp scrie "Trattatello in laude di Dante" (1357). După călătorii întreprinse la Napoli și Veneția, se întoarce la Florența, unde în 1373 primește o funcție de docent la "Universitatea Florentină" pentru a face comentarii asupra operei lui Dante. Starea sănătății lui se înrăutățește și la 21 decembrie 1375 moare în vila lui de la Certaldo.

În special creația sa majoră, Decameronul, a exercitat o deosebită influență asupra operelor scriitorilor europeni. Printre aceștia sunt de menționat Geoffrey Chaucer ("The Canterbury Tales", 1385-1400), François Rabelais, Miguel de Cervantes, Gotthold Ephraim Lessing. În 1879, compozitorul Franz von Suppé creează opera "Boccaccio".

Titluri:

„Ameto” (denumită și „Comedia nimfelor”): O poveste alegorică ce îmbină proza și poezia, urmărind călătoria spirituală și transformarea unui păstor (Ameto) prin intermediul iubirii și al înțelepciunii divine.

„Laberinto d'Amore”: O explorare alegorică a iubirii, cu accente filozofice, în care labirintul simbolizează complexitatea emoțiilor și a relațiilor umane.

Descriere generală a lucrărilor

Ameto (Comedia delle Ninfe Fiorentine)

Lucrare alegorică, scrisă într-un stil prosimetric (alternare de proză și versuri), considerată precursorul Decameronului.

Tema principală: transformarea protagonistului, Ameto, dintr-un păstor necioplit într-un bărbat virtuos, prin intermediul iubirii și întâlnirii cu grațiile feminine (nimfele).

Povestea evidențiază ideea că iubirea este o forță civilizatoare care poate rafina sufletul uman.

Influențe notabile asupra pastoralei italiene și literaturii umaniste ulterioare.

Laberinto d'Amore

O lucrare scrisă într-un stil confesiv, în care protagonistul (Boccaccio însuși) explorează capcanele și suferințele cauzate de iubirea neîmplinită.

Aceasta include o invectivă împotriva femeilor, abordând o viziune medievală pesimistă asupra naturii feminine.

Mesajul moralizator încurajează studiul și arta ca antidoturi împotriva corupției sufletești cauzate de iubirile nesincere.

Editura:

Bernardo Giunta

Nicolo Zoppino

Anul și

locul apariției:

1525

Florența

Veneția

Dimensiuni Numărul de pagini:

17,2×11,3 cm

216

Număr volume:

1

Gravuri, hărți, planșe, litografii, cromolitografi, etc.

Paginile de titlu sunt decorate cu heruvimi și frize. Opera conține letrine detaliate și mici gravuri inserate în text.

Notă:

Ameto este Precursor al Decameronului, lucrarea explorează iubirea ca forță civilizatoare și reflectă valorile umaniste emergente.

Legatură:

Legătura volumului este elegantă și specifică perioadei Renașterii din piele neagră, decorată cu elemente aurite.

Cotorul este din pergament,

Cadru central aurit, cu motive florale și geometrice.

Inscripția „AMETO LABER” pe copertă indică cele două lucrări incluse în volum (Ameto și Laberinto d'Amore).

Este un exemplu remarcabil de legătură contemporană Renașterii, specifică cărților de colecție din Veneția secolului al XVI-lea.

Menționată în:

Adams B-2127; Sander 1058, Zambrini I,142. White Lands Rare Books, Torino, Italia (a treia ediție din 1526) , Gamba (200, 201) și în cataloagele de specialitate Graesse, Brunet, Goff.

Importanța ediției

Această ediție din 1525 reprezintă o raritate literară și tipografică, reunind două dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Boccaccio. Ele oferă o perspectivă profundă asupra gândirii umaniste și a explorării iubirii ca temă centrală în literatura renascentistă. Volumul este de mare valoare pentru colecționarii de literatură italiană, cercetători și pasionați de literatura clasică.

1525

AMETO

și

LABERINTO D'AMORE

GIOVANNI BOCCACCIO (1313 – 1375)

Florența și Veneția, editurile Bernardo Giunta și Nicolo Zoppino, italiană, 17,2×11,3 cm, 216p.

FILOZOFIE

1525

„Ameto” și ”Laberinto d'Amore”

Giovanni Boccaccio (1313- 1375)

Florența și Veneția, editurile Bernardo Giunta și Nicolo Zoppino, italiană, 17,2×11,3 cm, 216p.

Este prima ediție venețiană pentru tipurile Zopio și reprezintă o raritate literară și tipografică, reunind două dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Boccaccio.

Această operă este, fără îndoială, o invectivă vehementă împotriva femeilor. Este un amestec de proză și versuri, fiecare cu scopul clar de a evidenția influența feminină în conflicte, războaie și capcane. Fiecare pagină pare să scoată la lumină răul și natura coruptă atribuite femeilor, transformându-le în simboluri ale ispitei, trădării și declinului moral.

În loc să fie o analiză echilibrată, lucrarea exagerează și generalizează defectele presupuse ale femeilor, construind o imagine controversată și provocatoare. Este o declarație puternică, dar una care nu doar stigmatizează, ci invită și la reflecție asupra prejudecăților vremii.

Anunciare: 0

Potrivit Worldcat, nicio copie a acestei ediții nu poate fi găsită în proprietate publică oriunde în lume.