Această cutie din metal litografiat, decorată cu imaginea unui sultan așezat într-un somptuos decor oriental, reprezintă nu doar un obiect publicitar de epocă, ci, mai ales, o mărturie prețioasă a exilului, a rezilienței și a succesului comercial. Purtând cu mândrie inscripția „Café Sultan” și mențiunea Marelui Premiu din 1927, piesa provine de la băcănia deținută de Atamian Sourin, situată pe strada Regală nr. 2 din București.
Istoria fraților Atamian este reprezentativă pentru destinul multor armeni care au supraviețuit genocidului otoman. Originari din satul Varii Pacaridj, districtul Kemach, aceștia au fost singurii supraviețuitori ai unei familii de 21 de persoane. Refugiați în România în jurul anilor 1921–1922, s-au stabilit în diferite orașe, unde au dezvoltat o activitate comercială emblematică pentru exilații originari din Kemach: comerțul cu cafea. Suren a deschis un magazin la București, Hacig și Stepan la Bacău, iar Tacvor la Roman.
Dintre aceștia, Stepan Atamian, stabilit la Brașov, a lăsat o amprentă durabilă în memoria comunității locale. În magazinul său, clienții erau întâmpinați de aroma cafelei proaspăt prăjite și măcinate pe loc, invitați să guste dulciuri orientale și cuceriți de primirea călduroasă și de accentul pitoresc al negustorului.
Acest loc a devenit rapid un reper îndrăgit al orașului, evocat cu emoție de scriitorul de limbă germană Eginald Schlattner, în romanul său „Rote Handschuhe” („Mănușile roșii”), în care casa și prăvălia familiei Atamian sunt descrise ca un univers plin de arome și amintiri îndepărtate.
Cutia „Café Sultan” nu reprezintă, așadar, doar un simplu ambalaj comercial, ci este purtătoarea unei memorii și a unei culturi, un obiect identitar, martor al unei epoci în care cafeaua unea culturi, popoare și destine.
Prezența sa într-o colecție patrimonială spune o poveste umană universală: aceea a exilului transformat în ospitalitate și a artei de a trăi, înnobilată prin comerțul de proximitate.
Dimensiuni: 10 × 6,5 × 7 cm.